Cartea despre alternative |
Comunicat de presă – luni 10 Februarie 2003
from Guinea Pig to Computer Mouse
a doua ediţie
Nick Jukes şi Mihnea Chiuia
O carte revoluţionară care tratează ştiinţele biologice şi medicale dintr-un nou punct de vedere este lansată astăzi de către InterNICHE (1,2,3).
Publicaţia de 544 de pagini ce poartă titlul “From Guinea Pig to Computer Mouse: Alternative methods for a progressive, humane education” abordează tipuri de metode, mijloace şi abordări folosite în educaţia biologică, medicală veterinară şi umană care promovează un învăţământ etic, inovator şi eficient.
“Alternativele” includ mijoace educaţionale precum simulări multimedia computerizate, simulatoare şi manechine de instruire şi exerciţiu, abordări etice cum ar fi auto-experimentarea, lucrul clinic direct cu pacienţii şi folosirea de cadavre animale obţinute in mod etic.
Aceste metode au fost create şi implementate de profesori în scopul desfăşurării unui proces didactic cât mai eficient şi atractiv în cadrul ştiintelor vieţii. Alternativele pot îndeplini mai bine obiectivele didactice (4), şi atunci când sunt însoţite de discuţii pe teme de etică, încurajează gândirea critică, asumarea responsabilităţilor şi promovează compasiunea, empatia şi respectul pentru viaţă. Alternativele oferă posibilitatea de înlocuire totală a folosirii animalelor în experimentele din lucrările practice (5). Această înlocuire presupune respect pentru libertatea conştiinţei studentului, şi permite un mai larg acces la ştiinţele medicale şi biologice. În plus există un impact pozitiv asupra cercetării şi asupra societăţii ca întreg prin faptul că se înfiinţează o practică etică printre oamenii de ştiinţă din viitorul apropiat (6).
Cartea oferă informaţii cuprinzătoare despre mai bine de 500 de produse în domeniul anatomiei, clinicii medicale şi chirurgiei, fiziologiei şi farmacologiei. Acestea sunt listate în funcţie de disciplină şi tipul de material, iar aplicaţiile, specificaţiile şi sursa de provenienţă ale acestora sunt detaliate individual.
Şapte studii de caz, scrise de profesori universitari, adevăraţi inovatori în ceea ce priveşte metodele de abordare asupra învăţământului (7), demonstrează cum metodele alternative pot înlocui cu succes folosirea de animale şi pot îmbunătăţi procesul didactic din departamentele lor. În plus se iau în considerare şi metodele de evaluare ale alternativelor, creativitatea cu care au fost produse, adaptabilitatea la diversele programe şcolare şi impactul pe care îl au asupra educaţiei. În final sunt oferite peste 800 de resurse adiţionale, cu informaţii complete în domeniu, cum ar fi site-uri, materiale tipărite, şi organizaţii de profil din lumea întreagă, precum şi producători şi distribuitori de alternative.
Cartea, în marea ei majoritate este disponibilă on-line, oferind o bază de date usor de folosit, cu link-uri către producători şi recenzii ale produselor. În acest moment se lucrează la traducerea acestei cărţi în mai mult limbi (8), şi sunt în proiect versiuni ale cărţii pe CD şi DVD.
“From Guinea Pig to Computer Mouse” este scrisă pentru profesori universitari şi studenţi, comisii etice universitare, legislatori, organizaţii de apărare a drepturilor civile şi protecţia animalelor.
Pentru recenzii ale cărţii (9), apăsaţi aici.
Coordonatorul InterNICHE, Nick Jukes, a spus astăzi:“Cele mai recente progrese aduse tehnologiei au pus la dispoziţia dascălilor o extraordinară paletă de metode alternative de ultimă oră, cu un avantaj semnificativ asupra metodelor clasice, rar validate, ce implică disecţiile şi experimentele pe animale. Asemenea metode, combinate cu abordări etice ale învăţământului, au înlocuit deja folosirea animalelor ce implică suferinţă în multe departamente universitare şi licee din întreaga lume. “From Guinea Pig to Computer Mouse” oferă informaţia şi motivaţia necesare unei transformări curiculare radicale, spre beneficiul studenţilor, profesorilor şi animalelor în ştiinţele vieţii.”
Pentru informaţii adiţionale, vă rugăm să îl contactaţi pe
Nick
Jukes la telefon +44 116 210 9652 sau la adresa de e-mail
coordinator@interniche.org
Contactele Naţionale InterNICHE - apăsaţi aici
Note pentru editori:
1. InterNICHE (fosta EuroNICHE) este o fundaţie non profit care lucrează cu profesorii pentru a introduce metodele alternative şi cu studenţi pentru a sprijini libertatea conştiinţei. Este o reţea şi o organizaţie formată din contacte naţionale în peste 30 de ţări în toată lumea.
2. Nick Jukes şi Mihnea Chiuia. “From Guinea Pig to Computer Mouse: Alternative methods for a progressive, humane education” (a doua ediţie). (InterNICHE, 2003). ISBN 1-904422-00-4. Cuvânt Înainte de Dr.Gill Langley.
3. Este disponibilă direct de la contactele naţionale (vezi www.interniche.org) Cost: Europa de Vest, SUA, Japonia, Australia, etc.: £8 (£6 concesii) sau echivalent local. Europa de Est, America Latină, India, etc.: £4 (£3 concesii) sau echivalent local.
4. Mai mult de 30 de studii academice publicate evaluează eficienţa folosirii de alternative şi au concis că studenţii care folosesc aceste metode alternative prestează cel puţin la fel de bine faţă de cei care folosesc animale (vezi capitolul 3 de Dr. Jonathan Balcombe sau pe www.interniche.org).
5. În toată lumea zeci de milioane de animale sunt vătămate sau ucise în fiecare an pentru a obţine cadavre sau ţesuturi folosite în experimentele din educaţie.
6. Discuţiile deschise pe teme de etică sunt de cele mai multe ori evitate de profesori, şi majoritatea studenţilor sunt forţaţi să participe la experimente. Protestele pe motive etice sunt în continuă creştere, însă unii studenţi sunt încă ameninţaţi cu diferite penalităţi academice sau sunt obligaţi să renunţe la cursuri pentru că refuză să participe la disecţii şi experimente şi pentru că cer metode alternative.
7. Au fost aduse contribuţii de către: Lara Marie Rasmussen, DVM; Hans Braun, PhD; Henk van Wilgenburg, PhD; Mykola Makarchuk, PhD; Garry Scroop, PhD; Amarendhra Kumar, PhD; Daniel Smeak, DVM; R.Ashley Robinson, PhD; Gary Johnston, DVM; Shirley Johnston, PhD.
8. Cartea va fi disponibilă în limbile franceză, germană, italiană, spaniolă, portugheză, portugheză braziliană, rusă, arabă, chineză (dialectul mandarin), japoneză.
9. Sunt disponibile recenzii ale cărţii scrise de către Prof Michael Balls, Dphil (între anii 1993 – 2002 şeful Centrului de Validare al Metodelor Alternative al Comisiei Europene, ECVAM); Gill Langley, PhD (consilier ştiiţific pentru Dr Hadwen Trust for Humane Research); Mary Midgley, PhD (filozof şi autor); Barbara Smuts (biolog şi feminist).

Mulţumim sponsorilor noştri.
|